Statul a dat o lege dură. Dacă nu ai asta acasă, PLĂTEȘTI AMENDĂ usturătoare! Se poate ajunge chiar la pușcărie

În fiecare zi ne trezim cu tot felul de legi noi, cu tot felul de născociri din partea aleșilor.

Ministerul Dezvoltării a inițiat la finalul lunii decembrie a anului trecut un proiect care îi vizează direct pe români.

Loading...

Hidranții și sistemele pentru intervenții la incendiu vor fi obligatorii în orice ogradă din România. În caz contrar, românii riscă amenzi de la 30.000 până la 50.000 de lei.

Este vorba de legea nr. 241/2006 la care s-au adăugat 2 articole noi.

„Art. 41

(1) Rețelele de distribuție a apei din unități administrativ-teritoriale trebuie să fie echipate cu hidranți exteriori – subterani sau supraterani, care trebuie să asigure condițiile de debit și presiune necesare stingerii incendiilor.

(4) Gospodăria proprie de incendiu, trebuie să cuprindă:

a) rezervă intagibilă de apă necesară funcționării sistemului de securitate la incendiu, în conformitate cu reglementările specifice în vigoare;

b)sistem de pompare: pompe active, pompe de rezervă, rezervor hidrofor, cu alimentare electrică dublă – atât din rețeaua publică, cât și din grup electrogen propriu;

c) sistem de avertizare la incendiu.”

Primarii din fiecare localitate vor urmări dacă românii respectă noile măsuri care se impun, menite pentru combaterea incendiilor.

Amenda poate fi dată pentru iresponsabilitate. Poate începe cu 30.000 de lei și se poate finaliza cu închisoare de până la 2 ani.

Nerespectarea acestei legi se va considera, cum se întâmplă de altfel cu orice lege, infracțiune.

Acest proiect a fost publicat pe 28 decembrie 2017. Unele reacții privind noile măsuri pot fi transmise în atenția Ministerului în terment de 10 zile.

Proiectul va fi aprobat de Guvern și analizat de alte ministere vizate.

Citește și: O nouă ZI LIBERĂ pentru români! Ce minivacanță poate oferi Guvernul în ianuarie
După zilele de 1 și 2 ianuarie, românii au o nouă zi liberă de la stat. Cu acest prilej, Guvernul Tudose le poate oferi contribuabililor o minivacanță.

În prima lună a anului 2018, locuitorii României se pregătesc pentru o nouă zi liberă de la stat. Cum aceasta pică într-o miercuri, sunt șanse destul de mari ca aleșii țării să acorde și o minivacanță.

În prima lună a anului, românii se pregătesc pentru o nouă zi liberă de la stat. Cu această ocazie, Guvernul Tudose poate oferi o nouă minivacanță.

Această zi liberă este legată de anul 1859, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a realizat, la 24 ianuarie, Unirea Principatelor Române sau, așa cum este cunoscută popular, Mica Unire.

Așadar, în ziua de 24 ianuarie, bugetarii nu vor lucra în acest an. Cum aceasta cade miercuri, Guvernul Tudose ar putea acorda o nouă minivacanță.

Mai precis, Executivul ar putea hotărî ca și zilele de joi, 25 ianuarie, și vineri, 26 ianuarie, să fie libere, urmând ca ele să fie recuperate ulterior.

Autoritățile au anunțat câte libere vor avea românii în următorul an. Astfel, în 2018 vor fi 14 zile libere, stabilite pentru sărbători publice şi religioase.

Primele zile libere din 2018 sunt chiar cele de Anul Nou, adică pe 1 şi 2 ianuarie. Tot în ianuarie, românii sărbătoresc Ziua Principatelor Române. 24 ianuarie va pica anul viitor într-o zi de miercuri, motiv pentru o nouă minivacanţă, dacă angajatul îşi poate lua liber joi și vineri.

Anul viitor, Paştele catolic şi cel ortodox cad la o săptămână distanţă. Paştele catolic pică pe 1 aprilie, iar ortodocşi sărbătoresc Învierea Domnului în 8 şi 9 aprilie.

Ziua Muncii, 1 Mai, cade în 2018 într-o marţi, iar bugetarii ar putea avea liber şi luni. Trei săptămâni mai târziu, e rost de încă două zile libere cu ocazia Rusaliilor, pe 27 şi 28 mai, care pică duminică şi luni.

Ziua Copilului, 1 iunie, va fi anul viitor într-o vineri. Iată deci încă trei zile libere, anunță antena3.

Dacă Adormirea Maicii Domnului se sărbătoreşte miercuri, pe 15 august, de Sfântul Andrei, care va pica vineri, angajaţii vor începe weekendul mai devreme şi vor avea astfel mai multe zile la dispoziţie pentru a sărbători.

Ziua Naţională a României, 1 Decembrie, nu îi ajută pe români de data aceasta. Ea se va sărbători într-o sâmbătă. Ultimele zile libere ale lui 2018 sunt cele de Crăciun. 25 şi 26 decembrie vor pica anul viitor marţi şi miercuri. În aceste zile, angajatorii sunt obligaţi să dea liber salariaţilor.

Persoanele care trebuie totuşi să lucreze cu ocazia liberelor legale au dreptul la compensarea cu timp liber corespunzator în următoarele 30 de zile.

Loading...