Primaria Bucuresti trimite pensionarii in vacanta in Grecia! Care sunt conditiile

Primaria Capitalei plateste aproape 2 milioane de lei pentru organizarea unei tabere pentru 1.000 de pensionari in Grecia.

Primaria Capitalei, prin Centrul pentru Seniori, plateste aproape 2 milioane de lei (in jur de 400.000 de euro) pentru organizarea unei tabere pentru 1.000 de pensionari in Grecia in perioada august-octombrie.

Loading...

Tabara se va desfasura pe perioada a opt zile si pot beneficia de ea pensionarii din Bucuresti cu venit brut mai mic sau cel mult egal cu salariul minim brut pe economie (1.900 de lei).

Toate costurile vor fi suportate de municipalitate, iar pachetul de vacanta include, pe langa masa, cazare si transport, petreceri si excursii la Muntele Olimp.

Potrivit anuntului postat pe site-ul Centrului pentru Seniori, tabara tematica pentru pensionari se va desfasura in Grecia, in localitatea Paralia-Katerini, pe parcursul a opt zile.

Beneficiari vor fi 1.000 de pensionari care au cel putin 50 de ani impliniti si locuiesc in Bucuresti, si cu un venit brut mai mic sau cel mult egal cu salariul minim brut pe economie (1.900 de lei).

Pachetul de vacanta cuprinde, pe langa masa, cazare si transport, petreceri tematice („Seara Greceasca”, „Seara Romaneasca”), excursii la Muntele Olimp, vizitarea obiectivelor turistice din Meteora cu un ghid turistic si activitati recreative.

Inscrierile au inceput miercuri, iar cererile se depun la biroul de relatii cu publicul din strada Constantin Mille, nr. 10.

De altfel, municipalitatea va oferi si bani cuplurilor longevive.

Astfel, potrivit unei hotarari luate in Consiliul General in luna iunie, familiile care anul acesta implinesc 25 de ani de casatorie vor primi suma de 1.000 de lei, cuplurile care aniverseaza 50 de ani de casatorie – 1.500 de lei, iar familiile care implinesc 75 de ani de la casatorie vor fi premiate cu 3.000 de lei.

In timpul dezbaterii pe proiect, consilierul general PSD Anca Florea a spus ca “e ok sa mai dai oamenilor cate ceva”, sa nu ma fie “doar jefuiti”.

Loading...