Mama se uita la pozele de la petrecerea fiicei ei, când un detaliu înfricoșător i-a atras atenția. Nu i-a venit să creadă ce vede, dar când a aflat ce era a înlemnit. Ce a descoperit femeia în fotografie

O familie din Brynhyfryd, din Tara Galilor, a dat o petrecere aniversară pentru fiica lor, Charlotte, care împlinea 10 ani. A fost o petrece frumoasă la care au participat prietenii apropiați și membrii familiei.

În timpul petrecerii s-au simțit bine și au făcut mai multe fotografii ca să le aibă amintire.
După ce s-a terminat petrecerea și s-au uitat peste toate pozele, au avut parte de un șoc. Dintre toate fotografiile, numai una i-a atras atenția mamei.

Loading...

În fotografie este surprins momentul în care mama micuței Charlotte taie tortul, în timp ce aceasta stă în picioare. Nimic neobișnuit până aici, însă detaliul care avea să dea peste cap liniștea mamei este incredibil: în poză se poate observa un băiat a cărui chip se reflecta în oglindă. Dar mama nu își amintește ca acest copil să se fi aflat vreodată pe lista invitaților.

Sally, mamă a cinci copii, a considerat întotdeauna că locuința lor este bântuită de fantome, iar acum a venit și dovada: această fotografie de la petrecerea fiicei sale.

„Am adus tortul, iar Charlotte stătea în picioare când a fost făcută poza. Mai târziu, m-am uitat împreună cu fiica mea la fotografii și am văzut chipul băiețelului în oglindă. Ne-am speriat complet. Mă întrebam dacă lipsește cineva. Inițial, am crezut că era fiul meu, Ollie, dar acesta stătea așezat pe canapea, așa cum se vede și în fotografie. La petrecere au venit doar cinci copii, iar în cameră se aflau doar trei. Efectiv, nu avem nicio explicație pentru asta.”, a povestit Sally.

Toate aceste lucruri au determinat-o pe Sally să își convingă familia să se mute în altă parte, acum ei locuind în Barry.

Marcată de acel moment din viața lor, mama a continuat să povestească: „Nu a făcut niciodată lucruri amenințătoare. Erau doar lucruri stupide, ca de exemplu, într-o zi am auzit în casă strigând „mama”, și nu au fost copiii mei.”

Tu crezi că poate fi vorba despre o fantomă sau există o altă explicație pentru asta?

Loading...